Casa de licitaţi Goldart anunţă pentru sâmbătă, 1 octombrie, ora 12:00, o licitaţie dedicată obiectului ce ne inspiră, ne îmbogăţeşte spiritual. Obiectele oferite spre licitare, atent selecţionate, cu precădere din stilurile Art Nouveau şi Art Deco, pline de rafinament şi elegantă, oferă cumpărătorului un moment de visare, o călătorie prin boema anilor de început ai secolului trecut.
Imaginea începutului de secol este întregită de o selecţie de lucrări de grafică de autori români, fine obiecte realizate în creion sau tuş, în care se exprimă fiecare artist în primul moment de inspiraţie. Realizate cu minuţie sau dintr-un prim gest, întregind demersul artistului, grafică de la simplu gest la caricatură, de la o însemnare sumară la o mică opera de artă finalizată, toate lucrările pe hârtie rămân încununarea unei colecţii complete.

Expoziţia poate fi vizitată de luni 26 septembrie pana vineri 30 septembrie precum şi sâmbătă 1 octombrie între orele 10:00-12:00 la sediul Casei de licitaţii Goldart.